”Să vorbești despre viața lui Ion C. Brătianu, e să vorbești despre toată istoria României de la 1848 până la 1890. Una se confundă cu cealaltă. Nici nu cred să fie om a cărui viață să fi fost mai strâns împletită cu aceia a epocei sale decât viața lui Ion C. Brătianu. Într-adevăr, dacă aruncăm o privire asupra acestei perioade a renașterei României contimporane, cinci faze ne apar mai însemnate și mai caracteristice.
Prima fază – faza revoluției de la 1848 – în care generația de atunci încearcă aplicarea însăși a programului de libertate națională și de emancipare a principatelor dunărene.
A doua – faza exilului – în care după înăbușirea revoluției, propovăduitorii ei întreprind în Apus propaganda pentru viitorul și drepturile poporului român.
A treia – faza înfăptuirilor – în care, de la divanurile ad-hoc, rând pe rând am asistat la unirea Principatelor, la împroprietărirea țăranilor, la secularizarea averilor mânăstirești, la votarea Constituției și la întronarea dinastiei străine.
A patra – faza Independenței și Regatului – în care am scuturat definitiv jugul secular al turcilor și am pus pe fruntea primului Rege al României Libere coroana de oțel.
A cincea – faza organizărei noului Regat – în care s-au pus temeliile Statului nostru modern de astăzi.
În toate aceste cinci faze Ion C. Brătianu a jucat un rol precumpănitor, firește mai covârșitor în vremurile în care era prim-ministru și, prin urmare, conducătorul atotputernic al destinelor României.” (I. G. Duca, ”Portrete și amintiri”, Ed. Cartea Românească, București, pag. 5 – 6)
***
”Viitorul mare om politic, Ion C. Brătianu s-a născut la Piteşti, la 2 iunie 1821, iar la vârsta de 13 ani a fost încredințat profesorului Nicolae Simonidi, un discipol înflăcărat al lui Gheorghe Lazăr, care întemeiase o școală publică în Pitești. Ca mulți alți tineri de seamă ai generației sale, precum Vasile Cârlova și Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu a intrat în miliția națională cu „cin de iuncăr”. Apoi a urmat Școala de ofițeri de artilerie de la Metz, întrucât fratele său Dumitru era student al Facultății de Drept a Universității din Paris. Ion C. Brătianu a manifestat o atenție deosebită față de cursurile de istorie universală, economie politică, științele de stat și morală, predate la Collège de France de profesorii Jules Michelet, Adam Mieckiewicz și Edgar Quinet. Simțul politic dovedit mai târziu s-a întemeiat pe cunoașterea istoriei și a științelor de stat. A fost perioada când l-a cunoscut pe C. A. Rosetti, doi vajnici combatanți pentru propășirea nației române. În perioada exilului ce a urmat revoluției de la 1848, a frecventat cursurile Universității Sorbona. De aceea a afirmat că „Franța ne-a crescut, ne-a învățat carte” și că „scânteia, care încălzește patria noastră, am luat-o de la căminul Franței” . (Cristina Boțoghină, ”Vocația datoriei către țară: Goleștii și Brătienii”, studiu științific apărut în Anuarul Muzeului Național Brătianu, ”Familia Brătianu și rolul ei în istoria românilor”, Nr. 1, 2021, pag. 39)
***
”În 1875, guvernarea conservatoare a lui Lascăr Catargiu își epuizase valențele. Pe de altă parte, liberalii se constituie în partid, Brătianu fiind unul din fondatorii săi. Răsturnarea conservatorilor o realizează colaiția de la Mazar Pașa, de expresie liberală. Momentul coincide cu redeschiderea chestiunii orientale. S-a spus că principele, apoi regele Carol, a avut acea abilitate politică salutară de a chema alternativ la guvernare pe conservatori ori pe liberali. Erodarea inerentă a puterii, neîmplinirile, agitațiile opoziției, toate vor fi contribuit, desigur, la instituirea acestei practice regale. Oricum, când norii războiului se adunau pe cerul României, principele face apel la liberali. Este debutul celor 12 ani de guvernare ai lui Brătianu, de „vizirat”, cum s-a spus cu oarecare răutate în epocă. Într-o formă mai extinsă dar cu efecte asemănătoare, dictatura sa și-a avut perechea în ministeriatul lui Kogălniceanu din vremea lui Cuza. Evenimentele se precipită, transformările au loc de la o zi la alta, participarea la războiul ruso-turc conferă României un statut international nou; peste patru ani, în 1881, țara devine regat. În continuare, este sesizabil un progres în toate domeniile vieții politice, economice, sociale sau culturale.” (Georgeta Filitti, ”Generația renașterii și conducătorii ei – I. C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu”, studiu științific apărut în Anuarul Muzeului Național Brătianu, ”Familia Brătianu și rolul ei în istoria românilor”, Nr. 1, 2021, pag. 28).