”Sabina Cantacuzino ne descrie biblioteca de la etajul al doilea, amenajată în 1925 – 1927, care avea o suprafață utilă de 41,47 mp: ”Biblioteca de la al doilea cat era într-adevăr frumoasă și cu o vedere largă pe vale. Ionel, în nemărginita lui iubire de cărțile care îl goneau din casă, cum zicea, făcuse o cameră mare, îmbrăcată în lemn, și așezase acolo primul dulap făcut de mama, pe care îl scoase din casă, la cererea Elisei.”
Regina Maria a României a fost impresionată, în septembrie 1926, de biroul pe care Ionel Brătianu și-l amenajase la etajul al doilea al casei: ”El a făcut însă o concesie. A ridicat un etaj, unde și-a făcut biroul și acela este de un gust perfect, cu un minunat balcon acoperit care oferă o frumoasă priveliște și sub care se află copaci.”
Biroul-bibliotecă a fost amenajat după proiectul arhitectului Petre Antonescu.” (Narcis Dorin Ion, Domeniul Florica, reședința familiei Brătianu, Editat de Muzeul Național Brătianu, 2020, pag. 161)  

                                                                                  ***

”Anii trec. Figura lui Ion. I. C. Brătianu se desprinde tot mai luminoasă în perspectiva istoriei. Patimile se sting, opera rămâne. Întregirea neamului, reformele democratice – exproprierea și votul obștesc – consolidarea României Mari, îi asigură consacrarea definitivă a Istoriei și triumfătoarea recunoștință a posterității. (…)
În revăd în Consiliul de miniștri, sintetic și dibaci, inventiv și decis.
În revăd la tribuna Parlamentului, impunător și ironic, biruind prin puterea verbului, prin autoritate și prestigiu.
În revăd în conciliabule intime, interesant și sfătos, plin de experiență, de anecdote, de învățăminte și de farmec.
În revăd la masa sa de lucru, colecționând cărți vechi, descifrând documente pământene, clasând monede antice.
Îl revăd la Florica, clădind, dărâmând, iar clădind, trecând de la vie la cramă, din deal în zăvoi, din vie în ogradă, căutând în preocupările fermei și în inovațiunile gospodăriei agricole uitarea mizeriilor vieții publice și din contactul cu glia străbună tainica putere de a înfîptui chemarea, poruncitoarea chemare a vremurilor sale.
Și azi, în cripta de la Florica, alături de marele său părinte și de vrednicul său frate, țărâna României Mari să-i fie de-a pururea ușoară.”
(I. G. Duca, ”Portrete și amintiri”, Ed. Cartea Românească, București, pag. 61, 64)

                                                                           ***

”Student fiind la Paris, Ionel Brătianu a cumpărat cărți de la buchiniștii de pe malurile Senei, dar a rămas în legătură cu fratele său Vintilă Brătianu, care scotocea prin anticariatele din București și îl informa despre descoperirile ce l-ar fi putut interesa. În momentele de neliniște sufletească, marea bucurie a lui Ionel Brătianu o reprezenta lectura, catalogarea și aranjarea cărților sale în cele cinci biblioteci pe care le amenajase în conacul de la Florica. Constantin Argetoianu, mare bibliofil și talentat memorialist, a surprins curiozitatea cu care Ionel Brătianu achiziționa și citea cărțile: „Îi plăcea să cumpere cărți din spirit de curiozitate, ca să le citească; nu era un adevărat bibliofil care să mângâie o legătură veche cu degete amorezate sau care să schimbe fețe, de emoție, în fața tipăriturilor divine ieșite din presele unui Giunti sau unui Elzevier” . Un alt evocator al oamenilor politici interbelici, Sterie Diamandi, nota că Ionel Brătianu „se refugiază la Florica și acolo își petrece o parte din timp, răsfoind cărți, descifrând documente, clasând monede, îngrijind de fermă.
Despre patima lui Ionel Brătianu pentru cărți depune mărturie, peste timp, unul dintre colaboratorii săi apropiați, istoricul și juristul George Fotino (1896-1969), membru corespondent al Academiei Române, care avea să organizeze și să conducă Biblioteca „Ion I. C. Brătianu” din București și care va edita, în patru volume, discursurile lui Ion I. C. Brătianu : „Când îi soseau cărțile comandate sau când cineva îi aducea – cum o făcea, mai ales, prietenul lui cărturar și bibliofil, Alexandru Plagino – câte un document sau o carte veche, erau ceasuri de contemplare în zile de griji și de răspunderi. Se așternea pe divanul din odaia de lucru – moștenise dispoziția aceasta de a ceti culcat de la bunicul lui după mamă [Luca Pleșoianu], și el un îndrăgit de slovă – răsfoia sau cetia cărțile sau descifra documentele, curios mai ales de a reconstitui genealogii. Orânduia apoi cărțile în rafturile bibliotecii și scria singur toate fișele cărților sale, care – alături de catalogul scris de tatăl său – sunt martorii începuturilor de organizare a bibliotecii de la Florica” .
Cărțile pe care Ionel Brătianu le achiziționa pentru biblioteca de la Florica se înscriau, firesc, în aria sa de preocupări privind trecutul românilor și istoria universală. Cum era pasionat de călătorii străini care au trecut prin Principatele de la Gurile Dunării de-a lungul veacurilor, în biblioteca de la Florica se regăsea o întreagă literatură memorialistică privind acest subiect, aici fiind prezente ediții bibliofile semnate de marii peregrini ai vremurilor medievale și moderne. Dacă nu ar fi fost un extraordinar om de stat, cu realizări politice care au marcat istoria noastră contemporană, Ionel Brătianu ar fi putut fi un remarcabil istoric, vocația sa rămânând doar la nivelul de pasiune, tocmai datorită faptului că viața politică l-a acaparat total în ultimele decenii din viața sa. (Narcis Dorin Ion, Domeniul Florica, reședința familiei Brătianu, Editat de Muzeul Național Brătianu, 2020, pag. 29, 30)