Datat a doua jumătate a sec. XIX.
Fracul, din stofă de lână neagră, are o croială clasică. Este un costum croit manual.
Fracul apare undeva în secolul al XVIII-lea, fiind unul din cele mai clasice tipuri de haină bărbătească des întâlnită și astăzi. Inițial, fracul apare în ținuta militară. Caracterisica principală este dată de construcția scurtă în față și de “coada de rândunică” în spate, lungă până la nivelul genunchilor. Datorită acestui desen, fracul era relativ lejer călăreților, În față nu punea probleme, oprindu-se la nivelul bazinului, iar în spate, tăietura pe mijloc nu deranja postura, lăsând larghețe în mișcări și mobilitate a torsoului.

Dimitrie C. Brătianu (n. 1818, Piteşti – d. 8 iunie 1892, Bucureşti), om politic, diplomat, pentru o scurtă perioadă prim-ministru al României, timp în care a prezidat ceremonia de încoronare a lui Carol I. Este fratele cel mare al lui I. C. Brătianu, împreună participând la fondarea Partidului Naţional Liberal. Între cei doi fraţi au existat dintotdeauna disensiuni, astfel că Dumitru devine lider al disidenţilor liberali în timpul lungii guvernări a fratelui său, poziţie din care a determinat căderea guvernului. Spre sfârşitul vieţii are loc o împăcare istorică în sânul familiei, iar Dimitrie C. Brătianu devine pentru scurt timp preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după moartea fratelui.